Jurnal de stewardesa in vremea COVID-19

As fi vrut sa incep seria postarilor cu un subiect mai optimist si mai usor de citit, dar din pacate am ales sa vorbesc despre realitatea zilei.

Astazi ar fi trebuit sa ma trezesc dimineata, sa imi fac o cafea bajbaind de somn, sa trantesc lingurita de cafea si sa-l trezesc pe prietenul meu, sa ma machiez la un bec chior in baie, sa imi pun ciorapii de compresie dupa toate injuraturile si transpiratiile posibile, sa ajung la aeroport si sa nu am loc de parcare pentru ca toti colegii mei ar fi fost deja la zbor, sa radem la briefing, sa ne rugam sa nu fie 189 de pasageri pe Madrid, sa ne cumparam cafea din aeroport si sa ne dam cu parfum in duty-free...

Dar astazi m-am trezit la 9, cu o durere de cap din cauza faptului ca dorm foarte mult, in a 263287 zi de somaj (deja nu le mai stiu numarul), mi-am facut o cafea amara ca viata pe care o duc, mi-am verificat contul de lei si am inceput iar sa ma intreb cu ce voi plati chiria luna asta. Si am primit o notificare de la roster ca s-a mai anulat o cursa. Yey! Ar putea macar sa nu mai faca modificarile la prima ora, sa imi strice toata ziua?

Si acum gasiti diferentele...

---

Pentru ca am inceput sa cresc comunitatea pe care am creat-o prin acest blog am vorbit cu numerosi fosti si actuali colegi. Daca inainte ne intalneam in aeroport, la briefingroom sau in avion, acum ne scriem pe whatsapp. Daca inainte radeam si povesteam despre intamplarile din avion, acum vorbim despre depresie, rate si ziua de maine. Daca inainte stewardesele afisau un zambet impecabil, acum zambetul lor e amar si ascuns de o masca. Am ajuns sa nu ne mai recunoastem prin aeroport, sa stam cu capul plecat si sa ne intrebam daca maine vom mai fi colegi.

Aviatia, din pacate, alaturi de foarte multe domenii a fost grav afectata de pandemia de Covid-19. Si nu doar in Romania, ci la nivel mondial. Aud si citesc numai povesti triste in ultima perioada. Oameni care isi pierd locul de munca, oameni pentru care aviatia insemna totul: de la bani, stabilitate, comunitate si idealuri. Stiu ca foarte multi oameni trec prin asta, stiu ca pentru unii este si mai greu, dar astazi voi scrie doar despre oamenii mei frumosi din aviatie.

Oamenii profesionisti care si-au dedicat viata zborului, care au facut sacrificii sa ajunga aici, care au ales sa plece de langa cei dragi pentru o lume mai buna. Sunt colegi care au zeci de ani in spate, de amintiri, de experiente inedite, care acum sunt nevoiti sa participe la risipirea tuturor sperantelor si a universului pe care si l-au creat. Sunt nevoiti sa o ia de la 0, intr-o societate unde oamenii trecuti de o varsta nu mai au ce cauta pe piata muncii, unde lipsa experientei intr-un alt domeniu este fatala, unde nu exista programe de sustinere a reprofilarii somerilor samd. Ce sperante credeti ca nutresc acesti oameni?

Este poate cea mai trista perioada a aviatiei la care asistam, prin prisma numarului imens de oameni care a fost afectat.

Tocmai din acest motiv mi-am dorit sa creez aceasta comunitate, unde adunam povestile frumoase pe care le-am trait si pe care speram sa le retraim curand, pentru a ne impartasi durerile si fricile din aceste momente triste si a intelege ca nu suntem singuri in asta. Poate este un exercitiu bun pentru moral.

Pentru ca pana la urma, indiferent daca ramanem sau nu in domeniu We Are United by the Same Sky!