Jurnal de stewardesa - episodul negru al pandemiei Covid-19

Astazi este despre revolta, despre neputinta, despre visuri frante si sperante firave.

Astazi este desprea pasiunea pentru aviatie, pentru zbor, pentru nori, pentru zambetele alaturi de colegi, pentru clipele minunate de la bord, despre locuri si oameni care ne-au ramas in suflet, despre tot ce am putea trai si nu ni se mai ofera sansa.

Citesc tot mai multe articole despre concedieri masive la nivel mondial, ne scriu tot mai multi membrii care si-au pierdut locul de munca, vad chipurile colegilor din ce in ce mai rar la briefingroom si ma intreb unde am gresit noi oamenii, care doar ne dorim sa profesam in continuare ceea ce iubim, ceea ce ne aduce implinire, ceea ce ne-a definit ca oameni.

Zilnic ne sunt furate visurile, rupte aripile, calcate in picioare principiile, distruse iluziile pentru care am muncit atat. Ne-ati pus masca sa ne ascundem zambetele, ne-ati pus manusi sa nu ne mai strangem mainile, ne-ati impus reguli sa nu ne mai apropiem unii de alti. Nimic nu ne va impedica insa sa ne facem meseria cu aceeasi daruire, sa ne bucuram de fiecare zbor, acum mai mult ca niciodata, sa ne apropiem sufleteste unii de altii si sa ne oferim suportul cu sau fara distantare sociala.

Un job de insotitor de zbor nu se obtine ca un job de birou. Nu mergi la un interviu si raspunzi la o serie de intrebari standard.

Meseria de insotitor de bord se construieste de la 0. Se fac sacrificii financiare, profesionale si personale. Implica timp, sperante, iluzii, esecuri, dar cel mai mult implica pasiune. Este un job pe care daca nu-l iubesti si nu ti-l doresti din tot sufletul, te doboara si te scoate din circuit singur. Nu pleci din cauza sefului, a volumului de munca ce depaseste fisa postului, pleci pentru ca nu poti auzi zgomotul motoarelor, nu poti vedea frumusetea norilor, adrenalina turbulentelor si magia noptilor nedormite in layovers.

Pandemia de Covid-19 a marcat domeniul aviatiei cu unul dintre cele mai negre episoade din istoria acesteia. A sfarsit cariere, a intrerupt avantul tinerilor aflati la inceput de drum, a creat un stres si o teama de ziua de maine, de un viitor incert. Si problema este ca nu exista solutii, nu exista planuri de redresare, nu ni se ofera nicio explicatie si nicio o cale de intoarcere. Sunt oameni care primesc o simpla informare ca de maine trebuie sa isi ia destinul in maini. V-ati intrebat vreodata ce simt acei oameni? S-a intrebat cineva cum o sa se reprofileze sute de mii de oameni peste noapte, cand piata muncii este inghetata? Pandemia actuala nu ne arata doar cat de mici suntem in fata mortii fizice, dar cat de mici suntem intr-un univers condus de egocentrism.